|
Agenda zilei
16 Decembrie 2011
Directorul general al Metrorex, domnul Gheorghe Udriste va participa astazi, 16.12.2011 ora 10.30, la sediul Guvernului Romaniei la semnarea acordului de imprumut intre Romania si Banca Europeana de Investitii in suma de 465 milioane euro pentru finantarea proiectului „Liniei 5 de metrou Drumul Taberei – Pantelimon, Sectiunea 2: Universitate – Pantelimon”, proiect de investitii aprobat prin HG nr. 525/21.05.2008.
Actiunea va avea loc in prezenta domnului Prim Ministru Emil Boc si a Ministrului Transporturilor si Infrastructurii doamna Anca Daniela Boagiu.
15 Decembrie 2011
Directorul general al Metrorex, domnul Gheorghe Udriste va semna astazi 15 decembrie 2011 ora 11:00, impreuna cu consortiul format din PADECO Japonia in joint venture cu Oriental Consultants Ltd Japonia si S.C. METROUL S.A. Romania, avand ca subcontractanti S.C. SENECA GROUP INTERNATIONAL S.R.L. si SYSTRA FRANTA S.A., contractul de atribuire a serviciilor de consultanta pentru pregatirea, proiectarea si supervizarea lucrarilor aferente proiectului „Legatura retelei de metrou cu Aeroportul International Henri Coanda Otopeni – Bucuresti”.
Actiunea va avea loc in Sala de conferinte a MTI, in prezenta E.S. domnul Natsuo Amemiya, Ambasador Extraordinar si Plenipotentiar al Japoniei in Romania si in prezenta presei.
29 Noiembrie 2011
Directorul general al Metrorex, domnul Gheorghe Udriste va semna, astazi 29 noiembrie 2011, ora 11:00, impreuna cu firma spaniola CONSTRUCCIONES Y AUXILIAR DE FERROCARRILES S.A (CAF), contractul pentru achizitia a 16 trenuri noi de metrou si impreuna cu firma BOMBARDIER TRANSPORTATION – Divizia Rail Control, pentru achizitia a 16 seturi de sisteme de protectie si conducere automata a trenurilor ce vor fi achizitionate de la firma CAF.
La actiunea care se va desfasura in prezenta presei in Sala de conferinte a MTI, vor lua parte doamna Anca Boagiu, Ministrul Transporturilor si Infrastucturii, domnul Estanislao de Grandes Pascual, Ambasadorul Spaniei la Bucuresti, si atasatul comercial al Canadei la Bucuresti.
19 Noiembrie 2011
Astazi 19 noiembrie 2011 Metrorex aniverseaza 32 de ani de existenta.
10:00 – 15:00 - In statia de metrou Piata Unirii 1 se organizeaza “Ziua Portilor Deschise la Metrou”, ocazie cu care se viziteaza Centrul Operational al Metroului. La actiune participa domnul Gheorghe Udriste, directorul general al Metrorex, domnul Tiberiu Moldovan, directorul comercial precum si domnul Constantin Ionescu, directorul de infrastructura.
12:30 – 14:00 - In statiile de metrou Piata Unirii 1 si Piata Unirii 2, Teatrul Masca va sustine doua spectacole - "Gardienii se intorc" si "Statui Vivante".
15:00 – 16:00 - In statia de metrou Piata Unirii 1 – demonstratie de tango argentinian sustinuta de un grup apartinand comunitatii de tango argentinian.
4 Noiembrie 2011
Ministrul Transporturilor si Infrastucturii, doamna Anca Boagiu, impreuna cu directorul general al Metrorex domnul Gheorghe Udriste si un grup de specialisti, au vizitat in data de 4 noiembrie a.c., santierul magistralei de metrou 5 care va face legatura intre Valea Ialomitei-Drumul Taberei si statia Eroilor, continuand cu viitorul tronson Universitate-Pantelimon. Principalele puncte ale traseului vizitate au fost statia de la Academia Militara si statia Depou Valea Ialomitei de pe viitoarea Magistrala Drumul Taberei-Pantelimon, dar si statia Grozavesti unde au fost prezentate noile investitii de modernizare a lifturilor si scarilor rulante la metroul bucurestean. Ministrul Anca Boagiu s-a declarat multumita de stadiul lucrarilor, anticipand ca mentinerea actualul ritm, ar putea duce la finaliza lucrarile la noul tronson de metrou inainte de inceputul anului 2015. ” Sunt in executie efectiva astazi 274 de milioane de euro, la care se adauga inca 18 pentru depoul de la Valea Ialomitei. Este o lucrare extrem de complexa pe care noi speram cu sprijinul constructorilor nu numai sa respectam termenul care este undeva in primul trimestru al anului 2015, chiar sa si devansam, asa cum ne-au aratat ca stiu sa faca atunci cand au inaugurat cele doua statii de la Jiului si Bazilescu. Cred ca azi, impreuna, traim un moment extrem de important in istoria Romaniei post-decembriste: incepem o lucrare de metrou de la capat. Astept seriozitate maxima din partea constructorilor pentru ca actualul Guvern face eforturi colosale pentru a finanta acest program de investitii in modernizarea infrastructurii. Dupa 20 de ani avem in sfarsit un Guvern care aloca al doilea procent din PIB pentru investitii in Uniunea Europeana si toti cei care castiga contractele de executie trebuie sa inteleaga ca participa de fapt la un efort national fara precedent. Vestea buna este ca nu ne oprim aici, mergem mai departe cu proiectele pe care le pregatim pentru bucuresteni, proiectul acesta are si continuare legatura care el o face pe tronsonul 5 al magistralei intre Eroilor si Pantelimon, este un proiect pe care deja il avem in pregatire, proiect care beneficiaza la randul sau tot de finantare de la Banca Europeana de Investitii, care are o valoare de 465 de milioane de euro. Se lucreaza deja la documentatia pentru legatura intre Bucuresti si Otopeni, aici avem deja la dispozitie 320 de milioane de euro finantati din JICA (fonduri din Japonia, n.r.) si cu felicitarile de rigoare adresate conducerii Metrorexului putem sa va anuntam astazi ca deja au inceput procedurile pentru executarea in regim de parteneriat public-privat a tronsonului 7 care leaga Bragadiru de Voluntari. Aici speram ca la sfarsitul semestrului 3 din anul 2012 fezabilitatea sa fie gata, urmand sa inceapa negocierile si toate celelalte proceduri pentru finantarea tronsonului. Sunt foarte multe lucrari pe care le avem in Bucuresti si dedicate bucurestenilor. Spuneam mai devreme ca valoarea totala este de 1,3 miliarde de euro, astazi, in executie. Pana la sfarsitul anului vom avea finalizate si studiile pentru un proiect de extraordinara importanta pentru bucuresteni, si anume operationalizarea centurii feroviare a Capitalei si conectarea ei cu liniile Metrorex si RATB, un proiect care va degreva fantastic traficul din Capitala si va crea conditiile pentru un transport la standarde europene. Avem convingerea ferma ca toate aceste lucrari, alaturi de decizia pe care am luat-o, de a infiinta Autoritatea Metropolitana, vor conduce la o mult mai mare decongestionare a traficului la nivelul Capitalei si a Judetului Ilfov si, nu in ultimul rand, la cresterea confortului pe care noi, bucurestenii, trebuie sa il avem in trafic, a declarat ministrul Anca Boagiu.
|