Data: 09.04.2021
09.04.2021
Cu privire la situatia care a aparut in contextul dezafectarii spatiilor comerciale din statia Pipera, Metrorex informeaza ca accesul calatorilor in statie a fost permis doar pe una dintre cele doua intrari ale acesteia, dupa ora 22.30 in noaptea de joi, 8 aprilie 2021.
Decizia de a permite strict accesul calatorilor pe o singura intrare a fost luata spontan de conducerea Metrorex, pentru evitarea crearii unei situatii conflictuale in incinta statiei si in conditiile in care in statie urmau sa se desfasoare lucrari pentru eliberarea domeniului public.
Metrorex precizeaza ca toti calatorii care au sosit la Pipera pe firul 1 dupa ora 22:30 au putut parasi in siguranta statia.
Finalizarea actiunii de dezafectare a spatiilor comerciale de la statia Pipera continua in noaptea de vineri spre sambata, 9-10 aprilie 2021, cu mentiunea ca lucrarile se vor desfasura dupa inchiderea circulatiei in/din statia Pipera.
Metrorex prezinta calatorilor scuze pentru disconfortul creat.