Data: 11.04.2016
11 aprilie 2016
Avand in vedere succesul de care s-au bucurat editiile trecute ale proiectului “Muzica Clasica la Metrou”, Metrorex in parteneriat cu Asociatia „Arta nu musca”, vor oferi din nou, un regal de muzica si balet calatorilor cu metroul, iubitori ai muzicii clasice.
Astfel, in perioada 18-22 aprilie 2016, in intervalul orar 17:30-19:00, in statiile de metrou Piata Unirii 1 si 2, Universitate si Piata Victoriei vor avea loc concerte de muzica clasica sustinute de artisti talentati, de studenti si masteranzi. Vor fi momente de balet clasic, dans contemporan, pictura, ilustratie, ateliere hand-made si florale.
Miercuri, 13 aprilie a.c., la ora 20:00, in statia de metrou Piata Unirii 1 (intrarea Horoscop) Orchestra Simfonica Bucuresti va sustine concertul inaugural al celei de-a patra editii a Festivalului de Muzica Clasica la Metrou, cu participarea sopranei Diana Gheorghe si a tenorului Alin Stoica.
Va invitam asadar, dragi calatori cu metroul, la o suita de concerte ce va vor tine cu respiratia taiata, la muzica de buna calitate ce emotioneaza, destinde si educa, muzica clasica la metrou!
Va asteptam cu drag !