Data: 08.10.2014
08 Octombrie 2014
Sub inaltul patronaj al Ministerului Transporturilor, Centrul de Cercetare in Domeniul Vizualului si Lemon Design Advertising au organizat in data de 24 septembrie 2014, in sediul ministerului vernisajul expozitiei de fotografie „Calatorie spulberata”, in semn de solidaritate cu familiile pasagerilor aeronavei malaeziene MH17 prabusita pe teritoriul Ucrainei.
Lucrarile vor putea fi admirate si la metrou, in spatiul deja consacrat acestor manifestari – Galeria din Galerie – situata in statia de metrou Piata Unirii 1, in perioada 8-20 octombrie 2014.
Fotografia reprezinta o forma de comunicare a artei urbane in spatiul public iar expozitia la care va invitam este un demers plin de compasiune prin care ne exprimam solidaritatea cu cei aflati in suferinta.
Metrorex promoveaza permanent programe ce definesc aspecte sociale precum si proiecte culturale si de educatie ce asociaza creatia artistica bucuresteana cu acest spatiu modern si generos pe care mii de lucratori il deservesc in folosul sutelor de mii de calatori zilnic. Compania imbunatateste permanent paleta de servicii, cu efect direct in cresterea satisfactiei calatorilor cu metroul.