Data: 04.05.2012
04 Mai 2012.
Pe data de 9 mai a.c. va avea loc finala UEFA Europa League intre formatiile Atletico de Madrid si Athletic Club Bilbao. Meciul se va juca pe stadionul National Arena din Bucuresti.
Cu ocazia acestui important eveniment, in mod simbolic si in onoarea unor mari glorii ale fotbalului romanesc si european, in perioada 6‑10 mai 2012, Metrorex va redenumi statiile de metrou aflate in apropierea stadionului, dupa cum urmeaza:
- Piata Victoriei – Nicolae Dobrin;
- Stefan cel Mare – Ion Parcalab;
- Obor – Gica Hagi;
- Piata Iancului – Llorente;
- Piata Muncii – Falcao;
- Dristor – Rica Raducanu.
In perioada mentionata intrarile la cele 6 statii de metrou vor fi colantate cu noile denumiri, iar in timpul programului de lucru al metroului vor fi difuzate in statiile de metrou anunturi cu privire la evenimentul in cauza; pentru a nu se produce confuzii in informarea calatorilor, anunturile din trenuri vor fi cele standard, utilizate in activitatea curenta, avand in continut denumirile actuale ale statiilor de metrou.
Reamintim publicului participant la meciul finalei de fotbal, ca in ziua de 9 mai a.c. trenurile de metrou vor circula dupa un program prelungit cu doua ore - pana la ora 01:00 a zilei de 10 mai a.c. – ora de plecare de la statiile capat de magistrala.